CUM SE FACE ÎN ZIUA DE AZI O ÎNFLĂCĂRATĂ DECLARAŢIE DE DRAGOSTE

Declaraţia de dragoste către femeia iubită se face gradat, pe nesimţite, în mai multe etape.
Într-o primă fază, adresantul declaraţiei trebuie să ajuneze trei zile înainte de ziua fixată, prin procedeul încetăţenit sub denumirea de „Dieta îndrăgostitului”. Cu cât dieta este mai severă şi adresantul o respectă mai râvnos, cu atât efectele vor fi mai benefice. Se recomandă ignorarea lactatelor, pâinii şi cărnii, a ouălor şi mezelurilor de orice fel. Nu este recomandat cartoful, orezul, porumbul şi nici un fel de făină sau griş, din nici un fel de plantă (cu boabe sau fără). Legume – nu. Fructe – e permis să fie privite. Apă – doar atât cât adresantul să nu leşine şi aer cu porţia: 25-35 de porţii de aer pe minut. Este indicat a se respecta dieta pentru maximizarea efectelor şi a foloaselor.
Şi anume, vom înfăţişa pe larg unele efecte şi foloase. Iată:
1. adresantul va suferi o cădere de calciu, ce-i va da tenului nuanţa aceea palidă, atât de inefabilă, pe care însuşi Poetul (marele geniu carpatin M. Eminescu) o folosea spre o mai deplină cucerire a femeilor la care poftea;
2. arsurile din stomac vor strânge pungă buzele adresantului, gura îi va semăna cu un sfincter, iar asta, în ochii femeilor, nu înseamnă alta decât hotărâre şi tărie de caracter; deci, încă un punct câştigat;
3. foamea continuă va duce (inevitabil) la lipsa somnului, iar neodihna va face să răsară cearcănele, acele minunate arme cu care se străpung şi se dărâmă zidurile de cetate care se cheamă inima femeii.
„Dieta îndrăgostitului” are un singur viciu, şi anume abţinere de la actul hrănirii duce în unele cazuri la apariţia unui tremur al mâinilor. Femeile interpretează asta drept semn sigur al consumului de băuturi alcoolice. Unele o iau drept un semn pozitiv („de dragul meu s-a apucat de băut!”) în timp ce altele socotesc asta drept ceva negativ („ăsta s-a apucat de băut” sau, mai des, peiorativ: „beţivanul ăsta…”). Dacă aleasa inimii face parte din prima categorie, e semn bun, aveţi mari şanse şi puteţi trece la etapa a doua a cuceririi ei; dacă însă face parte din a doua categorie, sfatul meu este să nu disperaţi. Mai încercaţi.
A doua etapă a declaraţiei de dragoste se împarte în două sub-etape: pregătirea persoanei proprii şi declaraţia propriu-zisă.
Pregătirea propriei persoane e simplă: adresantul trebuie să se spele (baie cu cada plină sau simplu duş – obligatoriu cu săpun pentru corp şi şampon pentru cap!), să se parfumeze (deodorant pentru îndepărtarea mirosurilor de animal, parfum pentru întărâtarea instinctelor animalice ale femeii).
După care, ADRESANTUL TREBUIE SĂ-ŞI ÎNFĂŞOARE PE P…LĂ UN TRIPLU TULUP ŞI SĂ SE DEPLASEZE LA MODUL INFINITIV CĂTRE FEMEIA IUBITĂ.
Odată ajuns acolo, adresantul, cu o purtare demnă şi reţinută, fără să mascheze dar şi fără să exhibe tulupul din pantaloni, trebuie să-şi declare enunţul, fie că l-a învăţat pe de rost din cărţi sau filme, fie că l-a născocit pe de-a-ntregul. După care adresantul trebuie să adopte poziţia „urechilor clăpăuge”, semn că a zis ce a avut de zis şi că acum aşteaptă replica femeii; evoluţia pe mai departe a evenimentelor poate fi imprevizibilă sau nu.
Respectarea cu stricteţe a condiţiilor enunţate mai sus garantează reuşita în proporţie de 69%!
Nu ezita!
Succes!!

K.

How To Write a Business Book and Turn it Into Gold

November 9, 2015

Rachel McGrath - This Girl's Got Talent!

November 9, 2015

Leave a Reply